Luminita Codrescu

Copilul din mine a vrut să reexperimenteze această senzaţie de zbor şi iminentă desprindere.

Prima oară, acum câţiva ani, când ieşisem din spital după o operaţie mai mult psihic traumatizantă, m-am aşezat pe un leagăn între blocuri, era cald, soare, mă legănam încet, cu capul pe spate, savuram doar senzaţia de plutire şi îmi refăceam echilibrul zdruncinat de evenimentele abia trecute, nimic altceva nu mai conta.

A doua oara, acum vreo lună, într-un spaţiu amenajat într-un parc frumos din centrul Târgoviştei. Eram eu cu fiica mea, ne dădeam într-un balansoar şi prietenul ei ne făcea poze, iar noi râdeam de mama focului…Până când, din nimic, a răsărit lângă noi o poliţistă (sau ma rog, o uniformă), ne-a atenţionat că semnele interzic accesul copiilor mai mari de 14 ani..şi ne-a cerut buletinele, zicând: ce fericite eraţi!

Eu am replicat: E interzis să fii fericit?

Nu, dar e interzis în locurile amenajate pentru copii…trupeşte vorbind…Iar de aici, ca să o îmbunăm – şi am reuşit – am dat-o în poveşti despre parcuri, adulţi neînţeleşi, copii, copii interiori…argumentam, spre uimirea şi invidia ei, că în Bucuresti există (? -aşa am zis, deşi habar nu aveam) locuri de joacă şi pentru adulţi, că peste tot ar trebui sa existe, etc… Incidentul, pe seama cărui am mai glumit o vreme, poate ar avea şi o urmare…Poate vom vedea în parcuri mai mulţi mecanici de întreţinere decât poliţişti puşi să amendeze fericirea.

Eu sunt de parere că fiarele sunt suficient de solide să suporte şi adulţii, în încercarea lor de a ramâne copii

De ceva vreme mi-am facut un mic tabiet în a viziona un serial la Prima TV, care mi-a captat imediat atenţia şi simpatia. Am căutat ceva detalii pe Internet şi am aflat că este destul de vechi (2006) dar este deosebit de apreciat şi urmărit. Pentru mine a devenit companionul cafeluţei de dimineaţă şi motivul pentru care ajung târziu la servici – sau job, ca să fiu înţeleasă de toate grupele de vârstă.

Ce mă atrage la acest serial, în afară de jocul actoricesc, umorul fin şi de calitate, intriga modernă?

Mă atrage ideea de FAMILIE, felul cum neobosita mişcare şi ciocnire dintre personaje şi caractere se concretizează mereu prin soluţii viabile de viaţă. Eu am fost şi voi fi singură la părinţi, multă vreme nu mi-am pus problema fraţilor şi surorilor, eram copil singuratic cu cheia de gât, cu cărţile din bibliotecă şi cu prietenii „de afară”. Mult mai târziu am aflat ca unii copii au fraţi şi surori, dar priveam asta ca pe un inconvenient –  exista cineva care ar fi putut sa îţi încalce teritoriul, să revendice pentru el afecţiune şi obiecte;  preferam să fiu singura stăpână a lumii mele.

Dar ciudat, deşi uneori se ciondăneau, relaţia specială pe care o observam la fraţi şi surori, bazată în special pe suport, confidenţialitate, afecţiune mă făcea să privesc această „specie” cu un respect deosebit.

Acum îi apreciez şi mai mult pe genitorii ei…Acele „rădăcini bătrâne” care reuşesc să reunească mladiţele răvaşite de vântul vieţii şi încă să le insufle ideea de „împreună”, să le arate că unirea face puterea şi că în ciuda faptului că distanţa fizică încearcă să erodeze acest construct dinastic, copacul cu ramuri multe face faţă mai bine furtunilor vieţii.

Pe tine câte ramuri te susţin?

Astăzi o să scriu despre un subiect care ar trebui să intereseze în egală măsură gospodinele, educatorii, psihologii, precum şi orice altă categorie socială sau profesională. O să scriu despre CURĂŢENIE. Da, cu litere mari!

Într-o reclamă recentă la detergenţi, se promova ideea: “Murdărirea este bună”.

Aş vrea însă să vă atrag atenţia să citiţi corect: Murdărirea este cu totul altceva decât Murdăria!

Aşa cum reiese din tonul reclamei, pe prima aş încadra-o la o acţiune deliberată, efectuată în scopuri ludice şi cu efecte neapărat hazlii….şi uşor energizantă, în aşteptarea “Curăţării”….Pe lângă vestitul exemplu al copiilor care se bălăcesc în orice cu nespusă plăcere şi curiozitate, aş adăuga şi romanticele murdăriri cu frişcă, suc de fructe sau vin roşu şi câte şi mai câte, dar mă opresc aici.

În schimb, murdăria este ceva total neplăcut, nedorit şi de cele mai multe ori neaşteptat.

Pentru a o curăţa trebuie adesea detergent sau firme de curăţenie profesională, dar şi mai des o consecventă luptă cu noi înşine în încercarea de a nu-i dezamăgi pe ceilalţi şi a ne păstra inima şi sufletul curate.