De ceva vreme mi-am facut un mic tabiet în a viziona un serial la Prima TV, care mi-a captat imediat atenţia şi simpatia. Am căutat ceva detalii pe Internet şi am aflat că este destul de vechi (2006) dar este deosebit de apreciat şi urmărit. Pentru mine a devenit companionul cafeluţei de dimineaţă şi motivul pentru care ajung târziu la servici – sau job, ca să fiu înţeleasă de toate grupele de vârstă.
Ce mă atrage la acest serial, în afară de jocul actoricesc, umorul fin şi de calitate, intriga modernă?
Mă atrage ideea de FAMILIE, felul cum neobosita mişcare şi ciocnire dintre personaje şi caractere se concretizează mereu prin soluţii viabile de viaţă. Eu am fost şi voi fi singură la părinţi, multă vreme nu mi-am pus problema fraţilor şi surorilor, eram copil singuratic cu cheia de gât, cu cărţile din bibliotecă şi cu prietenii „de afară”. Mult mai târziu am aflat ca unii copii au fraţi şi surori, dar priveam asta ca pe un inconvenient – exista cineva care ar fi putut sa îţi încalce teritoriul, să revendice pentru el afecţiune şi obiecte; preferam să fiu singura stăpână a lumii mele.
Dar ciudat, deşi uneori se ciondăneau, relaţia specială pe care o observam la fraţi şi surori, bazată în special pe suport, confidenţialitate, afecţiune mă făcea să privesc această „specie” cu un respect deosebit.
Acum îi apreciez şi mai mult pe genitorii ei…Acele „rădăcini bătrâne” care reuşesc să reunească mladiţele răvaşite de vântul vieţii şi încă să le insufle ideea de „împreună”, să le arate că unirea face puterea şi că în ciuda faptului că distanţa fizică încearcă să erodeze acest construct dinastic, copacul cu ramuri multe face faţă mai bine furtunilor vieţii.
Pe tine câte ramuri te susţin?