Povesti terapeutice

2010
07.23

CREIONUL

Copilul îşi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, întrebă:

- Scrii o poveste care ni s-a întâmplat nouă? Sau poate e o poveste despre mine?

Bunicul se opri din scris, zâmbi şi-i spuse nepotului:

- E adevarat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar placea sa fii ca el, când vei fi mare.

Copilul privi creionul intrigat, fiindca nu vazuse nimic special la acesta.

- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am vazut în viaţa mea!
- Totul depinde de felul cum priveşti lucrurile. Exista cinci calităţi la creion, pe care dacă reuşeşti să le menţii, vei fi totdeauna un om care trăieşte în bună pace cu lumea.

Prima calitate: poţi să faci lucruri mari, dar să nu uiţi niciodată că există o Mână care ne conduce paşii. Pe aceasta mână o numim Dumnezeu si El ne conduce totdeauna conform dorinţei Lui.

A doua calitate: din când în când trebuie să mă opresc din scris şi să folosesc ascuţitoarea. Asta înseamna un pic de suferinţă pentru creion, dar până la urmă va fi mai ascuţit. Deci, să ştii să suporţi unele dureri, pentru că ele te vor face mai bun.

A treia calitate: creionul ne dă voie să folosim guma pentru a şterge ce era greşit. Trebuie să întelegi că a corecta un lucru nu înseamnă neapărat ceva rău, ceea ce este neapărat e faptul că ne menţinem pe drumul drept.

A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioară, ci mina de grafit din interior. Tot aşa, îngrijeşte-te de ce se întâmpla înlăuntrul tău.

Şi, în sfârsit, a cincea calitate a creionului: lasă totdeauna o urmă. Tot aşa, să ştii că ceea ce faci în viaţa va lasa urme, astfel ca trebuie sa încerci sa fii constient de fiecare fapta a ta.

Your Reply